Conform unui studiu de specialitate, peste 80% dintre români nu cer a doua opinie medicală. Cei mai mulți pacienți nu știu că au acest drept. Dar unii au încredere în doctorul la care au fost, iar altora le e frică sau rușine să spună că mai vor o părere.
Dreptul la a doua opinie este stipulat, destul de sec, în Legea drepturilor pacienţilor: „Pacientul are dreptul de a cere şi de a obţine o altă opinie medicală“.
Postarea în care am scris că insistența unor părinți în a cere anumite investigații pentru copiii lor este contraproductivă a generat multe reacții ostile.
Unii cititori au scris că nu au încredere a sistemul medical. Alții au emis judecăți de valoare fără să țină cont de faptul că îi jignesc pe medicii serioși și corecți. Internetul e plin de propoziții „grele”la adresa medicilor.
Iată ce a scris o cititoare în urma acelui articol de pe blog : „Oare nu trăiți în țărișoara asta? Unde ne mor copiii, frații, părinții dacă nu bagi mâna în buzunar? Chiar nu știți? Nu ați auzit de bolnavi plimbați între spitale până își dau sufletul? Chiar nu știți condițiile din spitale și peste ele și câte o asistentă acră care chiar țipă la un copilaș de 2 anișori că nu ține bine mânuța la injecții?”
E ușor să scrii comentarii de acest fel. Nu sunt de acord cu judecățile de valoare și nici cu împrăștierea acestui gen de „acuzații” generale!
Dacă nu îl credeți pe medicul dumneavoastră, aveți dreptul la a doua opinie medicală!
Una dintre sarcinile medicului – pe lângă obligațiile de ordin strict medical – este să-i explice pacientului (sau aparținătorilor) propriul caz. De la cauze, la diagnostic, evoluție, tratament. În neurochirurgia pediatrică (și nu numai) termenii pot fi complicați. Urgența intervenției poate „sări” etapa explicațiilor. Părinții pot fi prea insistenți. Îngrijorarea părinților e legitimă, iar uneori disperarea acestora se manifestă fără rețineri. Da, uneori și medicul poate fi obosit, aglomerat, stresat. Din foarte multe motive, comunicarea dintre neurochirurg și părinte poate poate fi deficitară. Însă aceste situații nu ar trebui să determine pierderea încrederii în medic. Iar pentru cei care nu cred în diagnosticul inițial există o variantă de control: a doua opinie medicală. Eu însumi am îndemnat părinți care aveau îndoieli să apeleze la această variantă.
„A fi mare nu-i mirare, a fi om e lucru mare.“
Prof. univ. dr. Alexandru Vlad Ciurea, unui dintre marii noștri neurochirurgi a scris: „Medicul nu e un robot, chirurgul nu e o mașină de tăiat, chiar dacă în stabilirea diagnosticelor și în intervențiile chirurgicale folosim aparatură și tehnologii moderne. Chiar în timpul scurt pe care îl aloci pacientului tău, nu trebuie să uiți că ești om ca și el, iar parteneriatul doctor-bolnav se bazează pe o relație de încredere între două ființe umane.”
Sunt perfect de acord cu prof. Ciurea, care a scris în mai multe rânduri despre dreptul la a doua opinie medicală. Într-o situație complicată, cu un diagnostic dificil sau cu mai multe posibilități de tratament, o a doua opinie medicală poate fi extrem de importantă. Poate nu știați, dar există și în România instituții medicale specializate în a oferi o a doua opinie medicală. De altfel, la International Neuroscience Institute (INI Center) din Hanovra, una dintre cele mai prestigioase instituții de specialitate din lume, a doua opinie medicală este cuprinsă în raportul de gardă.
Sursa foto: cityofhope.org
